Parerea generala asupra celor care fac parte dintr-o anumita secta sau anumite culte este ca sunt siguri dusi cu pluta. Avem obiceiul sa asociem sectele cu fanatismul si lucrurile oribile care pot iesi din aceasta combinatie. Din cauza unor culte suicidale ca Branch Davidians sau Heaven’s Gate, nu prea avem motive sa gandim altfel.
Studiile arata, insa, ca membrii unor astfel de grupari sunt la fel de intligenti, daca nu chiar mai mult, decat publicul general. Si aproximativ 95% dintre membrii sectelor sunt perfect normali (cand li se alatura, cel putin) fara sa arata probleme de dereglare psihologica. Nu sunt prosti si nici nebuni. Doar ca asta face ca ideea de secta sa fie si mai inspaimantatoare. Cum pot oameni, care sunt inteligenti si sanatosi mintal, sa se alature unor astfel de grupuri?
Sa o luam astfel: de ce motociclistii rebeli ies pe „motoare” si se imbraca toti la fel? De ce toti cocalarii poarta camasa roz? De ce am facut, cu totii, lucrurile pe care le-am facut in adolescenta?
Fiind animale sociale, cu totii vrem sa apartinem unui grup – e o nevoie de baza. Cand suntem eliminati din grupul nostru – sa zicem, ne pierdem locul de munca, ne mutam in alt oras, ne despartim de persoana iubita – putem sa devenim putin tulburati. Sectele sunt foarte, foarte bune la gasit oameni exact in aceste momente de vulnerabilitate si sa spuna lucrurile cele mai potrivite. Acele brosuri care noua ni se par atat de banale, rasuflate si transparente, cuiva care tocmai a trecut prin lucrurile de mai sus mentionate i se pot parea ca exact lucrul de care are nevoie, o gura de aer proaspat.
Si in momentul in care acei oameni se alatura unei secte realizeaza ca nu, nu toti membrii unei secte ajung sa ia parte la un part de suicid – majoritatea duc vieti normale, de succes. Si asa ajung sa isi petreaca tot mai mult timp cu cei care cred in acel lucru, pentru a-si reveni la vechiul lor sine, ajungand si ei sa creada tot mai mult. Totul, doar pentru putin ajutor pe care acestia il ofera neconditionat.